Scrisoare deschisă referitoare la OUG privind noile măsuri fiscal-bugetare

 

Stimată doamnă Prim-ministru,

Vă scriem în numele Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), într-un ultim efort de a preîntâmpina o decizie a Guvernului pe care îl conduceți și care riscă să aibă consecințe deosebit de grave pentru economia României. CDR reprezintă companii românești și străine, mici și mari care contribuie cu peste 50% la PIB-ul României și angajează peste 1,2 milioane de oameni. Credem că vocea noastră merită ascultată.

Suntem convinși că nu doriți să creați probleme mediului de afaceri și economiei și că la baza deciziei dumneavoastră de a adopta această Ordonanță de Urgență stau bunele intenții. Din păcate, această ordonanță a fost elaborată fără o analiză serioasă și fără o consultare cu specialiști în domeniile pe care le reglementează sau le impozitează. În lipsa acestei consultări, fiind rezultatul contribuției unui număr restrâns de persoane, ea conține multe greșeli și concluzii bazate pe analize eronate. Considerăm că ele pot fi îndreptate în urma unui dialog cu mediul de afaceri.

Realizarea planului de guvernare actual este posibilă doar printr-un parteneriat între administrația statului și mediul de afaceri care să fie bazat pe încredere și optimism. Din păcate, în ultimii doi ani, aceste sentimente s-au deteriorat îngrijorător, atingând un nivel foarte scăzut. Adoptarea unor măsuri care afectează grav modele de afaceri ale unor domenii cheie, într-un mod complet lipsit de predictibilitate, nu face altceva decât sa distrugă iremediabil încrederea între stat și mediul de afaceri.

Soluția văzută de noi nu este legiferare prin OUG, în preajma sărbătorilor de iarnă și cu aplicabilitate peste doar câteva zile, ci într-un dialog onest, bazat pe argumente, cifre și studii de impact. Ori acest lucru necesită timp și efort.

Acceptarea solicitării noastre, chiar în preajma datei la care România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, va fi cel mai puternic mesaj pentru mediul de afaceri că Guvernul are capacitatea de a rezolva prin dialog problemele cu care ne confruntăm și împreună putem găsi cele mai bune soluții.

Prin urmare, vă rugăm să nu girați prin semnătura dumneavoastră un act normativ care are toate șansele să declanșeze o criză a economiei românești, ci să dispuneți așa cum am solicitat de nenumărate ori în acest an, aducerea la masa consultărilor a tuturor celor implicați, atât din administrație, cât și din mediul de afaceri.

Ne exprimăm dorința și disponibilitatea de a participa astăzi în deschiderea ședinței de Guvern, cu specialiștii noștri, pentru a sta la dispoziția decidenților și pentru a aduce toate datele necesare pentru luarea singurei decizii pe care o considerăm corectă și anume respingerea acestui act normativ în forma actuală.

Cu considerație,
Comitetul Director CDR

 


Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) este o iniţiativă privată, apolitică și reunește 25 de organizații ale mediului de afaceri din România. CDR este construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi, fiecare dintre aceștia remarcându-se printr-o poziționare solidă ca organizații.

1. American Chamber of Commerce in Romania
2. Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania
3. ASEMER – La Asociacion de Empresas Espanolas en Rumania
4. Belgian Romanian Business Association
5. British Romanian Chamber of Commerce
6. Bilateral Chamber of Commerce and Industry Romania – Cyprus
7. Czech – Romanian Mixed Trade and Industrial Chamber
8. CCIR – The Chamber of Commerce and Industry of Romania
9. CNIPMMR – Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din Romania
10. Confederaţia Patronală Concordia
11. Danish Romanian Business Association
12. The Chamber of Commerce and Industry Romania – Finland
13. Foreign Investors Council
14. French Chamber of Commerce, Industry and Agriculture in Romania
15. German Romanian Chamber of Commerce
16. Hellenic-Romanian Chamber of Commerce and Industry
17. HR Club
18. Hungarian Business Association in Romania
19. Italian Chamber of Commerce for Romania
20. Netherlands-Romanian Chamber of Commerce
21. Romanian Business Leaders Foundation
22. Bilateral Chamber of Commerce Romania Slovakia
23. Business Sweden
24. Chamber of Commerce Switzerland-Romania
25. TIAD – Turkish Businessmen Association