București, 7 august 2019: Asociațiile de afaceri reunite în cadrul Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR) reclamă lipsa de consultări și de transparență cu privire la măsurile fiscal-bugetare anunțate de Ministerul Finanțelor Publice în contextul proiectului de rectificare bugetară.
La niciun an de la unda de șoc creată în economie de OUG 114/2018, Guvernul recurge din nou la abaterea de la principiile și prevederile privind transparența în procesul decizional, prin adoptarea măsurilor fiscal – bugetare fără derularea în prealabil a studiilor de impact și a consultărilor cu toate părțile implicate, o abordare dovedită lipsită de sustenabilitate și ineficientă.
Reiterăm și cu această ocazie faptul că introducerea de noi taxe sau creșterea impozitelor nu poate compensa decalajele perpetuate de lipsa de modernizare și digitalizare a administrației fiscale, de lipsa măsurilor de creștere a gradului de colectare și conformare voluntară.
În condițiile în care mediul de afaceri a avertizat în repetate rânduri cu privire la lipsa de sustenabilitate a exuberanțelor bugetare, situația critică actuală era previzibilă și putea fi anticipată printr-o alocare inițială realistă, prin intervenții mai timpurii de control a cheltuielilor bugetare și prin implementarea planului de investiții publice care ar fi generat valoare în economie.
Dincolo de a crea contextul pentru ajustări de taxe și impozite, rectificările bugetare depreciază nivelul de competitivitate a economiei românești și încrederea investitorilor privați care nu pot avea predictibilitate asupra planificării bugetare nici măcar pentru un orizont de un an, în condițiile în care orice investiție are la bază o construcție bugetară multianuală.
De asemenea, scăderile alocărilor bugetare pentru domenii cheie pentru economie unde România înregistrează decalaje majore față de media UE, precum transporturi, educație, agricultură – domenii care necesită investiții publice însemnate, denotă o lipsă de corelare între direcțiile strategice de dezvoltare și planificarea bugetară precum și lipsa capacității de implementare a unor proiecte complexe de investiții.
CDR solicită angajarea Guvernului României într-un dialog public-privat real și transparent care să confere un cadru adecvat și constructiv pentru dezbaterea și evaluarea impactului măsurilor economice pentru sectorul privat, pentru mediul investițional și pentru societate în ansamblu.
Cu privire la politica fiscală în mod specific, CDR face apel la respectarea de către Guvernul României a promisiunilor repetate din ultimii ani de a nu introduce noi taxe și impozite fără consultare și fără a lăsa companiilor răgazul să se adapteze la un nou cadru fiscal. Facem apel respectarea principiului predictibilității fiscale conform căruia orice schimbare fundamentală a legislației fiscale trebuie să beneficieze de un termen de minimum 6 luni între adoptare și implementare.
În egală măsură, solicităm și concretizarea dezbaterilor din ultimele 15 luni cu privire la modificările necesare la nivelul legislației fiscale și de procedură fiscală cerute în mod repetat de către mediul de afaceri și care nu sunt încă în etape avansate de transparență decizională și legislativă care ar permite adoptarea și implementarea acestora într-o perioadă de timp rezonabilă.
***
Despre Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR):
Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR), una dintre cele mai importante inițiative ale mediului de afaceri din România, reunește reprezentanți ai investitorilor români și străini în România și este condusă de un Consiliu Director format din președinții și vicepreședinții a opt asociații de business: Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerț Americană în România (AmCham), Camera de Comerț Franceză în România (CCIFER), Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Romanian Business Leaders (RBL), Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) și Confederația Patronală Concordia (CPC). Coordonarea Coaliției este asigurată prin rotație de către unul din membrii Consiliului Director, pentru o perioadă de șase luni.
În cadrul CDR funcționează 13 grupuri de lucru formate din specialiști cu expertiză în domeniile Agricultură, Antreprenoriat, Educație, Energie, Fiscalitate, Fonduri Europene, Infrastructură, IT&C, Mediu, Muncă, Sănătate, Servicii Financiare și Turism. Grupurile de lucru sunt formate din profesioniști și personalități cheie din mediul de afaceri, care reprezintă atât capitalul autohton, cât și cel străin. Grupurile de lucru sunt concepute să ofere sprijin și asistență de specialitate miniștrilor de resort în special pentru formularea de politici publice care contribuie la creșterea competitivității economiei românești.
Contact CDR: www.coalitia.org/ro